Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în condițiile în care SUA revin la un ritm obișnuit de furnizare de arme Kievului după ce congresmenii au adoptat legea care alocă în acest scop 61 de miliarde de dolari, informează Reuters.
Preocupările cu privire la riscul unui conflict mai larg în Orientul Mijlociu, declanșat de războiul Israel-Hamas, au crescut duminică, odată ce SUA au trimis mai multe mijloace militare în regiune, în timp ce Israelul a lovit ținte din Gaza și pe susținătorii Hamas din Liban și Siria.
Statele Unite au anunțat că au aprobat vânzarea de vehicule blindate către Bulgaria pentru 1,5 miliarde de dolari, un nou acord major cu un membru est-european al NATO în contextul războiului din Ucraina, potrivit AFP.
Administrația Biden va trimite, pentru prima dată, în Ucraina, muniție care conține uraniu sărăcit, potrivit unui document consultat de Reuters și confirmărilor separate a doi oficiali americani, relatează Reuters.
O aeronavă militară americană cu patru persoane la bord s-a prăbușit în nordul Norvegiei, au anunțat, vineri, autoritățile locale, citate de Reuters.
Departamentul american al Apărării a publicat o fotografie cu generalul-maior Chris Donahue, comandat al diviziei aeriene 82, în timp ce se îmbarca într-un avion C-17 pentru a pleca din Kabul, el fiind ultimul soldat american care a părăsit țara.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Proiectul presupune edificarea de construcții cu o suprafață desfășurată de aproape 30 de hectare, drumuri, parcări și platforme în suprafață desfășurată de aproape 300 de hectare, precum și împrejmuiri în lungime de 7,5 hectare.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei, prevede un document aprobat astăzi în Guvern.
Președinta democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a anunțat marți declanșarea procedurii de destituire a președintelui SUA Donald Trump, primul pas fiind începerea unei anchete vizând o convorbire telefonică a acestuia cu președintele Ucrainei, care a avut loc în vara acestui an.
În pragul debutului vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statele Unite și la scurt timp după ce Pentagonul a amânat un proiect de investiții de 22 milioane dolari la baza militară aeriană Kogălniceanu pentru a redirecționa banii către construirea zidului de la granița SUA-Mexic, Guvernul de la București a elaborat un plan masiv de extindere, upgradare și modernizare a facilității pe bani românești, cu costuri totale estimate la echivalentul a peste 1% din PIB-ul României.
Comandantul militar de rang înalt Qassem Suleimani l-a asemănat pe președintele american, Donald Trump, cu o persoană care participă la jocuri de noroc și cu un proprietar de cabaret, precizând că Iranul va fi cel care „va termina orice posibil război dintre cele două țări", scrie The Guardian.
Chiar dacă în Statele Unite ale Americii s-au construit deja mai multe baze militare pentru drone, încă nu există nicăieri în lume un aeroport civil destinat exclusiv acestora.